vopsea de par din plante naturale Sereni Capelli
Cum am reusit sa revin la viata.
Voi spune o intamplare personala, deoarece imi doresc sa dovedesc ca orice are o rezolvare.
Mereu te poti reintoarce la viata pe care ai avut-o candva. Imi doresc ca toti cei care citesc acest articol sa poata relationa cu mine si sa stie ca nu sunt singurii din aceasta situatie.
In urma cu un an, eram o perso*** simpla, cu o viata normala, cu un job bun. Nu am simtit nici o problema sau greutati privind comunicarea sau stilul meu de viata, p*** cand am primit vestea ca mi-am pierdut jobul. A fost o veste destul de tulburatoare, insa aveam multe cunostiinte si experienta, asa ca ma bazam pe faptul ca imi voi gasi alt job destul de usor.
Insa, tot spiritul mi s-a stins cand am observat ca, indiferent de abilitatiile mele, multe companii m-au respins din cauza varstei. Niciodata nu m-am gandit la acest aspect, ma simteam bine cum eram si eram la fel ca acum 10 ani, aveam aceeasi energie si aceleasi abilitati.
Constientizand acest lucru, mi-a fost foarte greu sa il accept.
Am incercat timp de 3 luni sa ma angajez din nou, insa toata lumea cauta “spirit t***r”. Simteam ca nu mai am nicio scapare, de parca viata mea deja s-a terminat “Cum adica sa fiu prea in varsta sa practic domeniul la care ma pricep cel mai bine?”.
Toate aceste ganduri p*** cand am facut schimbarea ce mi-a recapatat viata. P*** cand am reusit sa ma angajez si sa primesc aceeasi apreciere ca si spiritele tinere.
Ei bine, m-am hotarat sa fac o schimbare pentru a recapata tineretea. Dupa mult timp de gandire, am realizat ca primul semn al inaintarii in varsta, este parul. Parul meu era alb, rar si nu mai avea stralucirea din tinerete.
Initial nu am crezut aincer ca parul are un impact atat de mare in viata de zi cu zi, dar am invatat ca parul este printre primele lucruri pe care cineva le observa la tine. Chiar daca eu nu aveam parul alb, ci doar grizonat, nu simteam ca ma reprezinta. Parul este oglinda omului, asa ca trebuia sa o fac sa rezoneze cu cine eram eu cu adevarat.
Ei bine, am atins acest nivel culminant, prin constientizarea nevoii unei schimbari din viata mea. M-am hotarat sa imi recapat parul atragator si t***r inapoi. Am inceput sa ma documentez despre cele mai bune optiuni catre cum imi pot schimba parul din alb inapoi la culoarea naturala.
Stiam ca odata cu inaintarea in varsta, culoarea parului dispare, lasandu-ne cu un par incolor si lipsit de viata.
Insa, in cautarile mele, lasand la o parte “solutiile” naturale, si restul leacurilor bizare, am descoperit ca intr-adevar, imi pot recapata parul natural inapoi.
Atentia mea a cazut pe niste produse de la Sereni Capelii www.serenicapelli.ro , de care am tot auzit de-a lungul timpului, la TV si in jur, iar fiind un brand atat de mare am decis sa incerc. Aceasta alegere a fost cea mai buna miscare din viata mea, altfel nu as mai fi vorbit despre acest brand.
Dupa ce am citit sute de recenzii si m-am informat despre fiecare aspect in parte, nu aveam cum sa nu incerc produsele.
Eu am ales sa le cumpar direct de la producator, de pe www.serenicapelli.ro, insa puteti lua de oriunde, fiind numeroase firme care vand aceste produse.
Asa dar, cum spuneam, am cumparat aceste produse si am inceput sa le folosesc imediat cum le-am primit.
Le-am folosit timp de 2 saptamani, fara oferind prea multa atentie sa caut rezultatele. Intr-o dimineata m-am trezit, m-am dus la baie, iar cand m-am uitat in oglinda.. m-am speriat, si nu glumesc, insa nu speriat intr-un mod rau, m-am speriat in cel mai placut mod.
Nu mai aveam fire albe sau grizonate, nu a mai aparut nici macar unul p*** in ziua de azi, parul imi stralucea chiar ca in reclame.
Iar pe langa solutia problemei mele principale, am observat si multele “bonusuri” oferite pe langa. Parul meu era acum mai des ca la 20 de ani, cu cea mai vibranta culoare, matreata.. nu mai era nici macar urma de ea, iar dermatita a disparut fara probleme. Parca s-a intmplat un soi de magie sau ceva, nu imi venea sa cred ochilor.
Am scris acest articol in speranta de a atinge cativa oameni aflati in situatia mea, si de a le reda increderea ca intotdeauna, indiferent de varsta, putem evoual si sa devenim o versiune mai buna a noastra decat cea de ieri, sau cea de acum 10 ani.
Nu va rezumati la cursul natural al vietii, parul este oglinda omului, faceti schimbarile necesare pentru a va simti cat mai bine si pentru a va aduce cat mai mult succes pe toate planurile.
my webpage;
crescina fiole femei pareri